Critica

Din 1967, începe să participe la diferite expoziţii de grup şi sa deschida şi expoziţii personale. În lumea specială a acelor locuri, în chipurile de copii suferinzi şi asistente concentrate asupra muncii tor, de părinţi îngrijoraţi si doctori, işi va găsi subiecte predilecte de conturat plastic. Fara odihnă, avea să schiţeze, să desene scene şi chipuri fugitive, dar memorabile, pe care sa le transpună în picturi elaborate. Se vor adăuga acestora scene din propiia familie, figuri de cunoscuţi cinară, tuturora se va strădui să le surprindă, dincolo de trăsăturile specifice, incontundabila viaţa interioară.

Îşi vor face astfel apariţia, in picturi pline de farmec, bătrăni antrenaţi in mici preocupări cotidiene, alături de tineri şi copii, cate ii completează cu o prezenţă semnificativă.

În l966, la 30 de ani, este primită tn Cercut de artă al medicilor „|Ion Ţuculescu” din Bucureşti, in cadrul căruia avea sa i se decerneze in 1975, cu prilejul unei expoziţii de la Ateneul Român „diploma de onoare„.

Acest moment de frumoasa reliefare a strădaniilor depuse până atunci este însă şi un moment al îndesirii greutăţilor existenţiale; dar artista, in mod evident, nu avea să-şi abandoneze eforturile prea îndrăgite, dimpotrivă, picturilor li se vor adăuga frescele de pe pereţii leagănelor de copii la care era încadrată, aşa după cum executase fresce şi pe pereţii propriei case.

Oamenii din preajmă continuă să o preocupe îndeosebi, prin diversitatea şi complexitatea unei vieţi psihice sugerată cu discreţie şi totuşi pregnant. Rămâne ancorată figurativului tranşant tradi­ţional, mimetic, fără însă a dispreţui vreunul din genurile consacrate.

Numeroase peisaje şi flori se revarsă din tablourile sale, şi acestea nu-şi au deloc mai puţină expresivitate decât chipurile omeneşti sau mai puţină poezie totodată, ca şi cum ceea ce numim „viaţa interioară” omenească vai fi conturai intr- o expresie simbolică, tainică, şi cu nimic mai autentică şi elocventă, in simpla reprezentate a opacilor, caselor, horelor florale, ca şi a intrepătundrrii lor cu spaţiile care le înconjara. In pei­saje, copacii îşi resfiră spre văzduhuri, nedefinite ramuri ce se înalţi deasupra liniilor drepte, adunate, ghemuite ale caselor de alături, de lângă ei, sau ale unei capiţe de fân, sau ale irizării unor ape, sau ale unor poteci ce se înfundă intr-un nesfârşit, ca un fel de chemare sau poate implorare a cerurilor. Cei mai mulţi copaci sunt desfrunziţi, spre a-şi etala mai clar articularea spaţiala, dar sunt şi unii copaci Înfloriţi, al caror dialog cu casele din prejmă e poate încă si mai dramatic.

Se degajă din toate un parfum puternic, o atmosferă proprie, filigranic însăilată, ca şi cum ar fi fost mărturisită în şoaptă, care învăluie ameţitor la o privire mai îndelungata. Acest dialog intim, care se duce tainic între elementele unui peisaj, este revelator, aproape fara sa ne dam seama, a unor frumuseţi şi trăiri de dincolo de el, dintr-un perimetru ce ne transcende. Şi nu mai puţin revelatoare In acest sens sunt şi numeroasele reprezentări de flori rasarind din glastre, ulcele, ghivece, intr-o dispunere rarefiata, aerata, lipsita de acea înghesuire care de multe ori sufoca în tablourile florale nu numai de la noi, dar şi de la alţii, flamanzi mai cu seamă ai secolelor vechi.

Florile Violettei Lecca-Bălan into­nează, fiecare în parte, cu simplitate şi modestie, un anume esenţial al vieţii noastre, al fragilităţii şi graţiei.

Spre a se putea exprima aveau nevoie de un spaţiu deschis în care să-şi desfăşoare dansul rostirii lor mute. Şi acesta nu lipseşte niciodată. însă, mai puţin abordate, sunt prezente şi naturile statice in opera artistei. Acestea, la fel de pregnant figurative, cu fructe, căni, peşti, degajă într-o ritmicitate mai condensată nu numai aceeaşi încântătoare armonie compoziţională a tuturor elementelor şi mijloacelor plastice, dar şi inefabilul parfum propriu al atmosferei pe care o reprezintă cu discreţie.

Astăzi, opera Vioietei Lecca-Bălan, într-o mare diversitate de tehnici şi expresii: uleiuri, culori de apă, tuş, cărbune, creion etc. este răspândită in multe locuri din ţară şi din străinătate.

Din tot ce face se desprinde un acelaşi specific al căldurii sentimentului, al armoniei muzicale o   anume luminozitate inconfundabila.

Nina Stanculescu

(critic de arta)

Anunțuri

Un gând despre „Critica

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s